[rosedu-general] Intalnire de planificare pentru dezvoltarea WoUSO

Razvan Deaconescu razvan at rosedu.org
Sun Aug 16 13:54:17 EEST 2015


Razvan Deaconescu via rosedu-general <rosedu-general at lists.rosedu.org> writes:
> Salutare.
>
> Unul dintre cele mai vechi proiecte ale ROSEdu este WoUSO[1]. E un
> proiect de succes, e un pilon al USO si cred că îl putem face mai bun.
>
> Pentru aceasta cred că este util, dincolo de hackathoane și contribuții
> la CDL, să avem o perspectivă mai largă a dezvoltării WoUSO. Specific,
> vreau să ajungem la un roadmap + timeline care să acopere circa 1 an de
> dezvoltare. Adică să facem o trecere prin design-ul curent al WoUSO, să
> discutăm despre obiectivele pe care ni le propunem (unde vrem să ajungă)
> și să luăm decizii legate de (re)proiectare, dezvoltare, documentare
> care să rezulte într-un roadmap pe care să îl publicăm pe GitHub. Și
> apoi să dezvoltăm jocul ținând cont de acest roadmap.
>
> Pentru acest roadmap, haideți să ne vedem cândva în următoarele zile, pe
> seară, în sala EG106. Facem o trecere prin elementele de
> arhitectură/design ale WoUSO, ce ne dorim să modificăm, tăiem, adăugăm,
> care sunt prioritățile, cum ne legăm de WoUSO v9 (anul universitar
> 2015-2016) și să stabilim un roadmap. Pe baza roadmap-ului apoi vom
> stabili responsabilități, task-uri și vom trece la treabă; probabil vom
> organiza niște hackathoane pe timpul lunii septembrie și octombrie.
>
> Invit pe oricine interesat să participe la aceasta întâlnire de trasare
> a roadmap-ului. Anunțați când puteți participa completând acest formular
> Doodle[2]. Aveți nevoie de cunoștințe bune de programare, cunoștințe de
> Python, dorință de implicare în WoUSO. Cei care au avut de-a face
> într-un fel sau altul cu dezvoltarea WoUSO sunt în primul rând invitați
> la această întâlnire.

Vom porni și pe Skype întâlnirea așa că dacă doriți și puteți să
participați remote pe Skype, sunteți bineveniți. Precizați acest lucru
în comentariul de pe Doodle și trimiteți-mi un e-mail privat cu ID-ul
vostru de Skype.

> [1] https://wouso.cs.pub.ro/2014
>     https://github.com/rosedu/wouso
>     https://www.facebook.com/world.of.uso
> [2] http://doodle.com/qmskhcxp8cnbign4

Răzvan


More information about the rosedu-general mailing list