[rosedu-general] Uq-translate TODO
Razvan Deaconescu
razvan at anaconda.cs.pub.ro
Mon Sep 17 14:55:06 EEST 2007
Salut!
Vlad, am rezolvat eu problema cu query-ul care nu era funcţional. Era
vorba de prezenţa ; (punct şi virgulă) în query şi de faptul că
variabila query_len avea o valoare prea mică sau prea mare în momentul
apelării mysql_real_query. O simplă substituţie cu strlen(query) a
rezolvat problema.
Am pus în tests/questions_sample.txt întrebările model făcute de mine
pentru challenge. Aceleaşi întrebări apar şi pe wiki la
http://www.rosedu.org/dev/uso-quest/wiki/ExempluComplet
Uite chestiile care ar trebui să se întâmple în implementarea de translate:
- trebuie eliminat numărul din enunţul întrebării (acel q_id) care poate
apărea
- la question of the day va trebui să apară (în loc de număr capitol)
data când se va afişa în pagina întrebarea zilei; acest lucru se va
realiza în felul următor: tag-ul @chapter asociat unei întrebări qotd va
însemna de fapt săptămâna din anul universitar din care se va furniza
întrebarea; se va verifica ultima zi din acea săptămână care are
asociată o întrebare şi se va scrie întrebarea în baza de date
asociindu-i-se ziua următoare
Dacă stau însă să mă gândesc este foarte ciudată această abordare. Este
mult mai naturală abordarea în care în baza de date avem câmpul de
capitol/săptămână şi în câmp de întrebare utilizată. Aplicaţia PHP va fi
apoi responsabilă cu selectarea unei întrebări din baza de date asociată
acelei zile şi afişarea ei pe site.
Abordarea care să forţeze uq-translate să creeze data asociată are
dezavantajul unei configurări suplimentare (trebuie specificat la
fiecare introducere de întrebare când începe prima săptămână). În plus,
trebuie interogată baza de date pentru a afla ultima zi din săptămână
care are o întrebare valabilă.
Propunerea mea este modificarea bazei de date şi modificarea, relativ
facilă, a aplicaţiei UqQotd din PHP (a lui Vali) ca să folosească noul
design pentru a afişa întrebarea zilei.
Cum vi se pare?
Răzvan
More information about the rosedu-general
mailing list